CORPUL MEU

• Autoatingerea

  Felul de a fi propriu unei persoane este exprimat de corpul sãu.Suntem evaluati si, la rândul nostru, evaluãm pe altii mai cu seamã dupã maniera în care corpul exteriorizeazã trãirile interioare, atitudinile si caracterul.
  Corpul exteriorizeazã personalitatea. .”Sunt corpul meu” si  „nu am un corp” spune Vera Birkenbihl, directoarea Institutului German de Studii Cerebrale, propunând o optiune culturalã între aspiratia occidentalã "de-a avea" si cea orientalã "de-a fi". Cu cât este mai puternicã prima orientare, cu atât omul percepe mai slab si întelege mai putin semnalele emise de propriul corp sau de corpurile altora. Când nu-si mai întelege trupul, omul tinde sã resimtã lipsa armoniei interioare. Nu mai este împãcat cu sine si „nu mai este” corpul sãu, ci doar „are un corp”, pe care tinde sã-l neglijeze. Unei persoane care nu devine constientã de semnalele emise în limbajul propriului trup îi va fi greu, poate chiar imposibil, sã perceapã si sã interpreteze satisfãcãtor semnalele emise de trupurile altor persoane. De pildã, gestul de a-si musca buzele poate semnifica nervozitate sau disconfort. Pentru a întelege cu adevãrat acest lucru, avem nevoie sã percepem noi însine semnificatia acestui semnal, exact în momentul în care îl emitem. Înregistram ceea ce simtim si abia dupã aceea vom putea presupune ce simte si altcineva care îsi muscã nervos buzele.
  
  
   Autoatingerea este gestica prin care tindem sã refacem contactul cu propriul corp, de cele mai multe ori in mod inconstient. Cele mai multe autocontacte imitã situatiile în care ne-ar atinge tandru alte persoane.
   Practic, orice autoatingere are ca efect faptul cã ne simtim imediat ceva mai siguri pe noi, ceva mai protejati. Majoritatea autocontactelor se realizeazã între mânã si cap; ne sprijinim fruntea, bãrbia sau tâmpla, ne atingem fugar gura, bãrbia sau buzele, ne trecem mâna prin pãr sau ne scãrpinãm în treacãt nasul, urechea. Scãrpinarea cefei, trasul de urechi sau ducerea mâinii la gurã, nas sau gât trãdeazã conflicte interioare, perplexitate sau jenã. Când avem un sentiment de neajutorare si nu ne atingem propriul corp, manifestãm oricum tendinta de a ne agãta de obiecte; ne tinem de un nasture, de tivul hainei sau de aproape orice alt obiect aflat întâmplãtor în preajmã.
  
   Unele autocontacte tind sã joace chiar rolul unui scut protector: ne încrucisãm bratele la piept, încrucisãm picioarele, prindem o mânã cu cealaltã, ne mângâiem fruntea sau crestetul capului. Uneori, ne prindem genunchii cu mâinile ca si cum am îmbrãtisa o altã persoanã, care ne oferã sprijin si protectie. Ne asezãm chiar capul pe genunchi, sprijinindu-ne cu totul pe acea iluzorie altã persoanã. Numeroase autoatingeri au destul de strãvezii conotatii erotice. De pildã, femeile se pot atinge pe ele însele, sugerând în mod inconstient cât de mult le-ar plãcea sã fie atinse; îsi mângâie pãrul, îsi ating tandru fata, îsi umezesc buzele cu limba sau îsi ating coapsele si picioarele.
   Traversarea unor situatii de stres sau de conflict creste nevoia de autoatingere. Dupã cum pãrintii ne-au mângâiat sau nu în situatiile delicate din copilãrie, la maturitate ne vom oferi singuri tandretea si protectia de care avem nevoie în momentele grele.
   Gestul de încrucisare a bratelor pe piept, desi se constituie ca un fel de perete sau barierã cu rol de închidere si apãrare a trupului si a organelor vitale, are adesea si un puternic efect de linistire si de asigurare prin autoatingere. De aici si dificultatea de a reprima tendinta de a-l folosi.
  

    Trupul este fiziologia

  Trupul este însasi fiziologia, iar fiziologia e calea cea mai scurta pe care o avem la dispozitie pentru a schimba rapid o stare interioara, o emotie si chiar o maniera de a gandi. De regula, atunci cand adoptam o fiziologie entuziasta si încrezatoare, vom simti aproape automat si starea specifica interioara, careia ii este asociata si pe care o induce. Dimpotriva, daca vom adopta o fiziologie tipica pentru starea de oboseala, tristete sau depresie, cu umerii cazuti, capul plecat si privirea stinsa, vom simti, de asemenea, ca starea sufleteasca si gândirea vor tinde sa o urmeze. Cand luam poza unei persoane obosite, exact ca atunci când ne autosugestionam, 
  spunandu-ne ca suntem rupti de oboseala, nu facem altceva decât sa cream si sã întretinem reprezentarile interioare ale oboselii.
   Pe de o parte, fiziologia noastra si, pe de alta parte, trairile si reprezentarile noastre interioare sunt strans legate între ele, în asa fel încat, daca modificam una, aproape automat, o modificam si pe cealalta. Practic, ori de câte ori operam schimbari în fiziologie, respiratia, postura, expresia faciala, gestica, volumul si tonul vocii, tonusul muscular etc.  ne putem schimba imediat si starea sufleteasca sau tiparele de gandire. Trupul ramane cheia schimbarilor emotionale si mentale rapide:
   "Nu existã minte, exista doar trup si ...nu existã trup, existã doar minte. afirma Anthony Robbins"
   Practic, fiecare emotie pe care am trait-o vreodata a fost imprimata si exprimata într-un fel specific doar ei de catre fiziologie. Nici nu putem trai cu adevãrat o emotie nouã, fãrã o schimbare adecvata a fiziologiei.
  Sa începem cu expresia faciala. Cand traim o anume emotie, ea se imprima în expresia fetei. De pilda, cand ne bucuram, fata se însenineaza si zambetul înfloreste pe buze. Ne întristam si fata se întuneca, iar lumina din priviri se stinge. Cu timpul, între emotia traita repetat si expresia faciala asociata ei se stabileste o stransa legatura. Astfel, reciproca devine si ea valabila, în sensul ca, atunci când fata va configura voluntar o anume expresie, emotia asociata acesteia va tinde sa se imprime în minte si în suflet. De pilda, atunci când ne vin în minte amintiri placute, zambetul va tinde sa ne inunde chipul, iar atunci când zambetul inunda chipul, amintirile placute vor tinde de la sine sa revina în minte. Dacã cei 80 de muschi distincti ai fetei cuiva s-au obisnuit deja sã exprime mai curand plictiseala, dezgust, frustrare sau depresie, ei vor tinde neîncetat sa trimita.
   Respirã adânc! Îndreaptã-ti spatele! Trage umerii înapoi si scoate pieptul înainte! Înaltã fruntea, capul, privirea! Crezi cã ai putea fi cu adevãrat deprimat când afisezi aceastã posturã a trupului tãu?
  

    "Legile" limbajului trupului

   "Legile" limbajului trupului au bunul-simt de a nu exista cu adevarat, astfel încât eroarea ramane mereu posibila în descifrarea corecta a acestuia. Practic, este imposibila o decodificare exacta si realista a tuturor semnalelor emise în limbajul corpului, si totusi... Unii cititori ar putea fi contrariati de faptul cã limbajul trupului si-a facut un loc sub umbrela acestui blog de limbaje ascunse... La modul propriu, limbajul trupului nu-i un limbaj ascuns. Cel putin nu este unul ascuns privirii. I-am fãcut totusi loc în paginile acestui blog de limbaje ascunse, pentru cã risca mereu sa ramana ascuns perceptiei constiente si nu atat pentru faptul cã este un limbaj subtil, confuz sau polisemic, cat pentru acela ca semnalele sale pot fi si chiar sunt ignorate de creier, în majoritatea proceselor constiente de procesare a informatiilor. Mare parte dintre mesajele corpului raman în zona perceptiei subliminale.
   Limbajul trupului are întotdeauna valoare comunicativa. Mesajele exista permanent, chiar daca nu pot fi citite întotdeauna cu precizie si la timp. Orice pripeala în interpretarea semnalelor izolate sau ambigue poate conduce la concluzii false. În graba noastra de a le descifra, comitem adesea grave erori de interpretare.
   Limbajul trupului este confuz, în sensul ca numeroase semnale raman susceptibile de mai mult de doua-trei semnificatii distincte. Cutele orizontale de pe frunte, de pilda, apar atunci când ne încearca teama sau avem sentimente de îngamfare si atunci când tocmai am înteles un anumit lucru si spunem: .Aha, am priceput!.. Poate fi dificil sa deosebim semnalele arogantei de cele ale fricii sau ale timiditatii. Este riscant si simplist sa facem aprecieri pe seama unei observatii sumare a doar catorva indicatori ai limbajului trupului. Este cu adevarat un lucru rar sa citim pe cineva dintr-o privire. Dar nu imposibil.
   Descifrarea limbajului trupului se bazeazã pe încercare si eroare. Un semnal izolat nu are suficienta forta de expresie. În lectura trupului este absolut necesar sã verificãm ipotezele formulate pe baza perceptiei semnalelor izolate, sa ne asiguram ca se confirma unele pe altele si au într-adevar semnificatia ce li se atribuie. Verificarea interpretarii înseamna întrebari, tacere si rãbdare.
  
   Limbajul trupului are avantajul ca ramane oarecum independent de vorbitor, în sensul ca emite mesaje în timp ce persoana vorbeste, scrie sau afiseaza alte comportamente. De pilda, fara a întrerupe în mod explicit vorbitorul, îl putem descuraja manifestand o nedumerire politicoasa în expresia fetei sau clatinand capul dezaprobator. Din contra, îl putem încuraja sa continue prin zambet sau prin clatinarea aprobatoare a capului.
   Limbajul trupului exprima atitudini, emotii si sentimente, dar nu concepte si idei. El actioneaza la nivelul comunicarii analogice si are un suport mai curand hormonal decat neuronal.
   Limbajul trupului este unul transcultural. El leaga limbi (vorbite) si culturi diferite, în sensul ca are, adesea, aceleasi semnificatii aproape oriunde în lume. Expresia corporala a fericirii sau a tristetii, a satisfactiei sau a mâniei, a acordului sau dezacordului transcende culturile si limbile pãmântului. Totodata, limbajul trupului poarta o puternica amprenta culturala si sociala. Multe gesturi si posturi ale corpului tradeaza aria socioculturala în care individul a trait cândva sau traieste în prezent. Banal, dar în timpul rãzboiului, multi agenti americani infiltrati în Germania s-au deconspirat prin stilul american în care mâncau si stateau pe scaun, cu picioarele pe masa
  
  .
         Va urma.....